Evanghelia după Sfântâniță. Iisus n-a divorțat, pentru că n-a fost însurat

Acum, Iisus răspunde ca un politician înghesuit la colț: „Din pricina învârtoșării inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsați femeile, dar la început n-a fost așa”. (Matei, 19, 8)
Deci, întâiul Mesia, înțeleptul Moise, a dat evreilor o lege rațională, pragmatică, permițând divorțul: nu este deloc inuman ca un cuplu să ajungă, din diverse motive, într-o situație insuportabilă, pe care doar despărțirea o poate rezolva. „Învârtoșarea inimii”, de care face vorbire Iisus, înseamnă încetarea dragostei. Or, spune apostolul Pavel, „Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește”. (Corinteni, 13, 3) Prelungirea căsniciei nu-nvie iubirea, dar poate să aducă ura.
Ceea ce Iisus refuză să înțeleagă: „Iar Eu vă spun că, în afară de vina curviei, oricine își va lăsa femeia și va lua alta, săvârșește adulter, și cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârșește”. (Matei, 19, 9)
Iisus citea gândurile oamenilor, vedea limpede viitorul, știa toate câte sunt, în cer și pe pământ, dar ce înseamnă femeie plus căsătorie, n-avea de unde să știe. Experiența sa în lumea oamenilor s-a consumat în burlăcie și virginitate, ceea ce nu-l împiedică să pronunțe condamnări la matrimoniu.
Interesant este că Mântuitorul menține misoginismul din întrebarea fariseilor: doar omul poate să-și lase femeia, invers nu se discută, deoarece femeia nu e om. Dacă admite că „omul” poate să-și repudieze soția din pricină de desfrânare a acesteia, Iisus nu spune de ce n-ar avea și femeia dreptul să facă la fel, în caz că o înșală bărbatul.
Iar când îi interzice unei femei rămasă singură să încerce să-și refacă viața alături de alt bărbat, sub acuzația de adulter adusă acestuia, Iisus e absurd și rău de-a binelea.
Ceea ce poate, într-adevăr, să pună divorțul sub semnul întrebării, oricare ar fi cauza, chiar și desfrânarea, este prezența copiilor într-o căsătorie. Dar Iisus nu suflă o vorbă despre asta, deși în versetele imediat următoare zice: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca ei este împărăția cerurilor”.(Matei, 19, 14) El le dă cu larghețe copiilor locuri în cer, dar nu se gândește o clipă să le asigure o familie nedestrămată prin puterea lui de influență divină asupra taților care au de gând să-i părăsească.
Blocat în dogmă în problema desfacerii căsătoriei, Fiul Omului reușește performanța de a nu apăra nici dreptul la libertate al bărbatului, nici dreptul femeii la o nouă viață, nici dreptul copilului de a crește cu o mamă și un tată.
Replica ucenicilor, în schimb, e de o logică și un bun-simț deconcertante: „Dacă așa este starea omului față de femeie, atunci nu este de folos să se însoare”. (Matei, 19, 10) Corect! Dacă știu că o căsnicie e aidoma unei condamnări pe viață, atunci mai bine rămân flăcău bătrân.
Poate chiar aș rămâne căsătorit cu o singură femeie toată viața, dar asta pentru că așa simt, și cu condiția ca și ea să simtă la fel, nu sub presiunea acuzațiilor de adulter ale lui Iisus.